Visez la Paul Klee. Nu, nu pictorul avangardist, ci ibovnicul meu pandemic – medic rezident ATI. Nu, el nu știe că mă iubește. Încă. Ce am mai făcut? M-am îmbrăcat în pijamale festive, m-am speriat de cât de fragilă e toată construcția umană, am investit un rezervor nesecat de iubire într-un lagotto, am început cărțile …
