Dragă Orfeu,

Dragoste. În procente. Condiţii climatice diverse. Condiţionări. Demonstraţii. Depinzând de. Care te constrânge. Care te lasă. Care nu cadrează cu dezvoltarea profesională politically correct sau cu obligaţia ta masculină de a demonstra că încă eşti viabil şi dezirabil.

Dragoste. Care fuge de cuvinte de neînţeles precum eternitate sau monogamie.

Dragoste ca o pereche de pantofi. Sau pentru o pereche de pantofi. Efemeră precum colecţia ta de e-mailuri personale sau colecţia mea de stări dubioase. Posesivă precum adjectivul pronominal posesiv. Fragilă ca rambursarea TVA sau fericirea. Care durează 3 ani. Sau care nu (mai) are rost.

Dragoste. Care îşi pierde magia şi autenticitatea mai rapid decât îmi pierd eu calmul. Sau minţile. Tânjind după posibilităţi fantomatice sau sincronizări mai puţin shakesperiene.

În aceste condiţii, dragă Orfeu, mă întreb dacă vom rămâne blocate în Infern.

Cu tristeţe în glas şi încă sperând într-o dragoste ca-n filme,
A ta pentru totdeauna (ce cuvânt bizar),
Euridice.

P.S. 1: Aceasta este una din miile de epistole fără răspuns. În numele aceluiaşi sentiment inexplicabil. Ştiu, am promis solemn că mă voi abţine să practic acest exerciţiu nesănătos. Este clar vina taximetristului care nu ştie unde e strada Băneasa şi “unde cauţi tu iubirea. Nu ştii că-i aici?”

P.S. 2: