hernacovaAm zâmbit soarelui și cerului azi. Dintr-o pătură gri. Cu un ecler de rodie – simbol al libertății feminine de tip Jane Austen, îmbrăcată în pantaloni și mândră că poate fi soltera. Singura libertate câștigată.
Am vizitat o sufragerie de muzeu azi. Martoră a unor istorii efervescente, ladă de amintiri prăfuite.
Mă preocupă două chestiuni filozofice majore în ultima vreme. 1. ce se va întâmpla cu milioanele de forme de viață care ne locuiesc după ce noi nu vom mai fi? 2. când voi scrie cele 6 romane care îmi vor permite să nu mă căsătoresc precum autoarea rațiunii și simțirii?
Între timp, femeia care aștepta continuă să aștepte: cavaleri în armură pe treptele Ateneului, seri de vară permanentizate, spectatori în spatele rândurilor, sentimente salvate din mașina de spălat a uitării, întoarceri definitive ca hotărârile judecătorești, casări de destine. Semnele oxidării se întind ca această cremă turcoaz. Direct proporționale cu așteptarea. Le întinzi, le maschezi, le negi, le transformi. Sunt acolo pentru a-ți reaminti de trecere – în ciuda lipsei oricărei trăiri pulsatile. Întinzi crema turcoaz. Acoperi emoția revederii din fața blocului de la 5 p.m. Maschezi dificultatea unei vieți programate din care lipsește curajul de a sări cu parapanta în gol sau de a iubi total ca răspuns al unui prim zâmbet furat. Transformi sensul metafizic într-unul chimic.
Și eu, și ea – în așteptare – am ajuns niște colecționare de amintiri. Eu: dezordonată; ea: aranjându-le într-o linie precisă și în compartimente clare: clipe trecătoare care care se vor pierde în marea masă a clipelor, clipe cu potențial de a rămâne unice, sentimente prăfuite din care nu se mai poate face nimic, reminiscențe de străluciri, clipe pierdute în pături sau căzi, aștepări în zadar, fărâme de sens, pseudoclipe. Dubla personalitate devine un întreg. Care combină sensibilitate de secol 19 cu Rihanna și este șocată că ființa umană are mai puține gene ca orezul și nu știe nici măcar rolul lor.
În pătura roz cu inimioare se întreabă cum poți pune ceasul să sune din nou la 7 în lipsa acestor informații vitale sau a unor stări acute de pâlpâire lăuntrică.
Repetiții de Noiembrie – ca antidot pentru plictis și lipsa unei mansarde. Cu tot ce are ea mai bun: iubire, fantazare, ploaie, aripi.
