hernacovaA pornit subit. La văzul unui Sburător cu alură cehoviană. La prima bătaie a unei inimi post-pandemice mai mult nefolosită decât morfologic funcțională. Îmbrăcată în felii de cinism asemenea unui bujor care se deschide doar pentru a muri ofilindu-se.
Beau ciclotimie cu distimie și iphondrie. Dintr-un pahar elegant cu picior. Regal precum destinu-mi. În jurul meu, evenimentele sociale mă înghesuie într-o poză de inadecvare, căci vârsta și planul C la fel de previzibil ca oxidarea biologică și încălzirea globală mă obligă să deturnez conversațiile spre electrocasnice, nimicuri practice și planuri inventate.
Aș trăi toate viețile, dar o am doar pe aceasta. Și până și pe ea o consum feroce prin ignorare. Așa că zâmbesc politicos – în timp ce mai sorb o gură de zgură. Versurile involuntare se amestecă în mod ciudat cu anxietățile prezente și înfloririle trecute. Produsul uman actual e un colector de liste, bilețele, agende pe ore, zile și ani, frici și afecțiuni, petice sufletești, fire nostalgice de sutură și sudură. A expune ceva din toate acestea ar reprezenta un gest de indecență. Așa că ridic paharul regal și acopăr un zâmbeto-plânso-râso-isterico-sughițo cu gustul dulce-amar al pelinului.
Mă întorc pentru un alt shot, dar e prea târziu. Destinul se repetă pe slow motion. Blochează orice formă de expandare sufletească precum pasul erotic de tango. Nu apuc să reacționez, mă împiedic de pasul exotic al destinului, paharul cu picior și diamante se face țăndări. Înainte de a-mi permite orice efuziune spirituală, înainte ca Sburătorul să plece pe fereastră, înainte ca inima mea post-pandemică să apuce să pompeze, înainte ca ventriculul stâng să alunge teama spre atriul drept, iar ventriculul drept să poată primi toată circulația unor stări înfricoșător de reale.
Culeg cioburile și diamantele. Lipesc niște diamante pe șosete pentru a mă simți în și din poezia lui MC. Și închid vinilul. Până la următoarea rocadă de destin.
