hernacovaCare se insinuează subtil. Pe care le poți confunda cu o zi proastă la birou sau un spleen prăfuit și rutinier. Care nu se instalează corespunzător pe 31 august. Care te ard precum vortexul polar. Cu o respirație înghețată permiți trecerii să te treacă. Când s-a încheiat nemurirea de vară sau vara ca o nemurire?
Melancoliile autumnale adulte sunt precum zăpezile de altădată. Colecții de bijuterii rare, dar care nu se mai asortează cu noul mantou existențial sau noul fular de sentimente. Pe care nu le mai poți sau ști simți. Au obosit și melancoliile. S-au oxidat mai tare ca fericirile, s-au îngălbenit prematur. Contrastând flagrant cu pomii verzi ai doamnei Pâslaru.
Dar lumina în care se scaldă aceste drăcii jucăușe (melancoliile autumnale adulte) este la fel de blândă. Mă atinge pe pleoape și pe suflet și mă iartă că vreau să alerg direct în iarnă. O las să pună stăpânire pe mine. În timp ce încerc să-mi povestesc ultimii 10 ani. Colegului de liceu cu nume de piesă de Phoenix. Care a avut curajul să mă ducă la un prim și ultim date pe un deal. Un deal care, în imaginația celor 17 ani infinit, era una din cele 7 coline-minuni ale lumii antice.
Adultă lipesc grămăjoare de viață. Le prezint ordonat, coordonat și echilibrat. Pari la fel. O propoziție scurtă și aprigă ca nostalgia, sora vitregă a melancoliei autumnale. Lumina mă coafează. Răspund în timp ce îmi trec mâna prin firele grey Hollywoodiene.
Suntem pe o terasă de hipsteri, cu nume de adult în CONTROL. Suntem niște hipsteri în carcase de adult. În jurul nostru, melancoliile autumnale adulte își fac de cap. Ca într-un grup infracțional organizat. Au invadat teritoriul fizic și sufletesc, dansează în horă ca niște iele. Nu știu dacă de la (i)ele sau chelnerul chiar are cel mai frumos zâmbet pământean. Încadrat de această aură, cred că și zâmbetul meu e frumos.
Melancoliile autumnale adulte au obosit puțin. Căci nu sunt la fel ca melancoliile autumnale adolescentine. Dar sunt fundamentale. Esențiale. Indispensabile. Vitale.
