hernacovaCohen e pe fundal. Un rose pal în pahar. Și un glas lăuntric mă lasă să încep 2022 pe 17 ianuarie. 1 ianuarie e prea plin de glitter deșirat sau proiecte caracterizate de une grandeur terrible.
Uneori începutul înseamnă un sfârșit, o lume întreagă cu nuanțele ei făcută țăndări. Și atunci recurgi la un pahar de Seneca. Cu al său „nu spera fără oarecare disperare, nu dispera fără oarecare speranță.”
Când crezi că te-ai dilatat existențial prea mult și nu mai recunoști nimic din ce se întâmplă în și cu tine intervine cea mai grozavă invenție umană – homeostazia, constanța, esențialul. Așa că te comprimi în tine, închizi un an și o poveste, începi un alt fir narativ. Disperi cu speranță și speri cu disperare. Trăiești.
