hernacova„Venim pe lume și, an după an, înaintăm prin ea uimiți nevenindu-ne parcă să credem că ni s-a dat, pentru ca, apoi, la celălalt capăt, să reacționăm perfect simetric, nevenindu-ne să credem că ni se ia.” La aniversarea anuală nu ne vine să credem că ni s-a dat și ni s-a luat încă un an, că am dat și am luat, că am meritat sau jonglat încă o șansă.
Trăim înghesuit și înghesuiți, așteptând și precipitându-ne, în coprezența unor crâncene absențe, în trecut sau în viitor, în expectativă, în condițional optativ sau imperfect. O oprire preț de câteva secunde cel puțin anual pentru a mă verifica. Pentru a vedea ce mai palpită, ce mai e viu, viabil sau fezabil, în șantier sau în construcție. Capacitatea de mirare și bucurie scade oricum proporțional cu numărul ridurilor sau firelor albe. O neliniște înfrigurată îi ia locul și se extinde ca o iederă în gânduri și stări. Neliniște că nu am făcut suficient, că nu am construit cât trebuia, că nu am bifat standardul și standardele. Mă opresc să verific realul din mine – cât trăit, cât iertat, cât simțit. Pentru a permite un nou baleiaj prin zile și nopți. Cu o insuportabilă ușurătate a unei ființe pulsânde.
