Este cuantificabil. Iar oamenii banali numesc decantările lui crizele vârstei, în timp ce poeții le alintă drept cântecul vârstelor. Ultima criză de acest tip a fost la cei 30 de ani pandemici. De atunci am fost în recuperări, reveniri, recalibrări și reeșalonări. Moratoriul de destin îmi permitea să desfășor o singură activitate principală – recuperarea de trăit. Asezonată cu activități secundare cum ar fi un râs zgomotos care a explodat ca acel limoncello spritz fuerte din Capri, un plâns din toate fibrele corpului la 7 dimineața pe Elisabeta după cea mai mare frică a vieții mele concretizată pentru câteva secunde-ani, un iz mucegăit de ratare caracteristic oricărui birou de om banal, proiecția și proiectarea unei schimbări de soartă, răutăcisme amestecate cu bine (și din acela egoist și un strop din cel altruist), un dans zbanghiu până în zori, un plictis de duminică după-amiază.

Anul acesta a fost diferit. Am început 1 ianuarie în cel mai crunt frig fizic și metafizic neștiind dacă Bamba mai era în viață. Am văzut nemurirea dizolvându-se. Căci timpul ce ni s-a dat este pe zile, iar uneori pe ore. Cu toate dimensiunile sale nu-și permite unități sau secvențe mai mari. Se comprimă uneori halucinant, iar alteori este extins cu grație divină.

Aceasta nu este, totuși, o criză a vârstei cu 11 zile înainte de ziua mea. Este doar o poză pe un film. Iar diafragma contextului controlează subtil cantitatea de lumină din poză. Noi, histrionicii, ar fi trebuit să fim interziși prin lege. Flamboaianți, aparent epicureici, guralivi, amatori de coniace și de explicații lungi, intangibili în jocurile noastre de societate, puternic atinși, însă, de curgerea timpului și bunul mers al prietenului nostru – implacabilul destin. Aproape de idele lui mai (2024) „pe mine mă mișcă doar lipsa mea de emoții.”

Dar poate întrebarea pertinentă este ce mișcă lumea. Pacea lăuntrică sau exterioară. Credința. Speranța occidentală sau nădejdea balcanică. Mișcările tectonice sau migrațiile stelare. Iubirea.

You might also enjoy:

Leave A Comment

Your email address will not be published.