Vineri. Într-o zi ploioasă de octombrie. Oare simțea angoasa, neantul și culmile disperării alergând prin vene și capilare? Oare trecea prin zile și nopți ca „o târfă într-o lume fără trotuare”? Oare simțea că-i trece viața ca o clipă într-o mare de clipe? Oare știa că nu contează? Oare se certase deja cu Xantipa despre …

Cuvintele au tendința să se strângă ca sângele sub un jet puternic de apă rece atunci când te doare. Sau te dor. Sau dor și doare. Dispariția cuvintelor este direct proporțională cu incapacitatea de a determina ce te doare, cât te doare și dacă durerea asta pare să aibă sau nu un sfârșit. Sunt copleșită …

Este cuantificabil. Iar oamenii banali numesc decantările lui crizele vârstei, în timp ce poeții le alintă drept cântecul vârstelor. Ultima criză de acest tip a fost la cei 30 de ani pandemici. De atunci am fost în recuperări, reveniri, recalibrări și reeșalonări. Moratoriul de destin îmi permitea să desfășor o singură activitate principală – recuperarea …

Fericirea. Ca zâmbetul femeii de serviciu la cutia cu praline. Mânia. Ca atunci când m-ai întrebat plictisit, printre niște cocoloașe de fum de țigară, ce mai e nou în viața mea. Viața mea ca Pagini Aurii mereu deschisă la literele tale predestinate. Anxietatea. Ca într-o noapte lungă, rece, singură și cu durere de mahmureală și …

Melancolia autumnală este o boală. Sezonieră. Se instalează subit la început, mijloc sau final de august și încetează brusc la început, mijloc sau final de martie. Este o boală profesională. Anumite suflete defecte preocupate excesiv cu de ce-uri existențiale o capătă. Sufletele în căutare de Phaidon și sensuri chiar și în locuri și stări fără …

„Venim pe lume și, an după an, înaintăm prin ea uimiți nevenindu-ne parcă să credem că ni s-a dat, pentru ca, apoi, la celălalt capăt, să reacționăm perfect simetric, nevenindu-ne să credem că ni se ia.” La aniversarea anuală nu ne vine să credem că ni s-a dat și ni s-a luat încă un an, …

Am trăit prinsă între o întrebare (de ce nu te schimbi fundamental?) și o constatare (nu știi să-ți trăiești viața). Ambele aparținând celorlalți. Un celălalt plin de certitudini legate de cât, cum și de ce am trăit. Uneori ar fi mai simplu să dai viața cu împrumut și să o primești înapoi trăită. Fără cusur, …

De un început și un sfârșit. De latitudine și longitudine. De un liber arbitru strâmb. De anotimpuri. De perspectiva unor ochelari cu lentile roz sau fumurii. De timp și spațiu. De spațiu terestru și spațiu cosmic. De gene dominante sau recesive. De experiențe și simțăminte. De un dat și de un construit. De oameni care …

Ca ultimul volum dintr-o colecție dorită. Ca ultimul episod dintr-o serie fulminantă. Ca un ultim gest de iubire dintr-o mare separare. Ca etajul 4 din opera lui Eshkol Nevo. Ca ultimul album al lui Cohen. Ca un ultim gest tandru înainte de o plecare. Cercul se închide. Această geometrie a geometriilor. Formă perfectă care arată …

Cohen e pe fundal. Un rose pal în pahar. Și un glas lăuntric mă lasă să încep 2022 pe 17 ianuarie. 1 ianuarie e prea plin de glitter deșirat sau proiecte caracterizate de une grandeur terrible. Uneori începutul înseamnă un sfârșit, o lume întreagă cu nuanțele ei făcută țăndări. Și atunci recurgi la un pahar …

Acela ″care nu mai e în stare să trăiască muzica atât de complexă a plăcerilor terestre și își vinde sufletul pentru un singur sunet care, tot mai intens, devine strigăt și apoi moarte.” Mă tot gândesc la strigătul care a tot strigat toamna aceasta, anul acesta și care a devenit urlet ce a tocit tot. …

Care se insinuează subtil. Pe care le poți confunda cu o zi proastă la birou sau un spleen prăfuit și rutinier. Care nu se instalează corespunzător pe 31 august. Care te ard precum vortexul polar. Cu o respirație înghețată permiți trecerii să te treacă. Când s-a încheiat nemurirea de vară sau vara ca o nemurire? …

A pornit subit. La văzul unui Sburător cu alură cehoviană. La prima bătaie a unei inimi post-pandemice mai mult nefolosită decât morfologic funcțională. Îmbrăcată în felii de cinism asemenea unui bujor care se deschide doar pentru a muri ofilindu-se.  Beau ciclotimie cu distimie și iphondrie. Dintr-un pahar elegant cu picior. Regal precum destinu-mi. În jurul …

Visez la Paul Klee. Nu, nu pictorul avangardist, ci ibovnicul meu pandemic – medic rezident ATI. Nu, el nu știe că mă iubește. Încă. Ce am mai făcut? M-am îmbrăcat în pijamale festive, m-am speriat de cât de fragilă e toată construcția umană, am investit un rezervor nesecat de iubire într-un lagotto, am început cărțile …

Am zâmbit soarelui și cerului azi. Dintr-o pătură gri. Cu un ecler de rodie – simbol al libertății feminine de tip Jane Austen, îmbrăcată în pantaloni și mândră că poate fi soltera. Singura libertate câștigată. Am vizitat o sufragerie de muzeu azi. Martoră a unor istorii efervescente, ladă de amintiri prăfuite. Mă preocupă două chestiuni …

Criza sanitară a provocat o criză de umanitate. De parcă ar exista criză a corpului care să nu antreneze și o criză de spirit. „căci ce este inima dacă nu un resort; și nervii, dacă nu niște fire, iar articulațiile niște roți care pun în mișcare corpul?” Prima dilemă: ce este omul? „măsura tuturor lucrurilor” …

Am criza vârstei de 30 cu 7 zile și 8 ore înainte de 30. Un copil precoce, întins pe podeaua din apartamentul fratelui unde m-am carantinat. De frica inaniției sau a pierderii unei lucidități regăsite cu greu. De frică. Am comprimat distanțarea și viața. Viața mea este un raft de pijamale colorate. Iar distanțarea este …

M-am îndrăgostit de tine în etape. A fost întâi plecarea ta cu o alta. Neverosimilă plecarea. Neverosimilă alta. A fost, apoi, plecarea ta cu altele două. În timp ce eu gustam o doză de inadecvare socială. Neștiind că era, de fapt, o simplă doză socială de inadecvare. Îmi place de tine ca de o sculptură. …

Mi-am început al 30-lea an de existenţă adolescentin. Ca şi cum înţelepciunea, câştigată cu lacrimi pe alocuri, s-ar fi înghesuit ironic într-o cană picturală de ceai Tabieturi. Zvârcolirile de ֦17 ani infinit” au rolul de a-mi arăta că sunt, şocant şi esenţial, egală cu mine. Şi că apetitul meu la risc a rămas direct proporţional …

De trei ore mă uit la adresa de e-mail. Cu o senzaţie acută şi îngrozitor de puternică de gol. Un gol fizic. Începând din stomac şi întinzându-se în toate organele. Şi-n limfă. Şi-n sânge. Aşa cum descriu poeţii din vremuri antice acest sentiment. Uitasem. Cum se simt fluturii. Furnicăturile. Zâmbetele înfundate în pernă. Sau neputinţa …

Doamna din faţa mea mai are 6 luni de trăit în absenţa unui transplant. Şi aşteaptă. Iar aşteptarea în România presupune un periplu între saloanele neîncăpătoare ale spitalului, prieteni locuind în capitală şi simple acquaintances ca mine care nu ştiu mai nimic despre destinul ei. Mă întorceam dintr-un weekend profesional intens şi tot ce îmi …

Privește cerul. Dicton modern pe betoane. Printre care nu se vede Cerul. Cerul, asemenea sufletului, trebuie privit secvențial. Întrucât întrebările iscate de acest exercițiu exotic nu-mi dau pace. Câte feluri de albastru există? De ce a fost inventată finititudinea? Valurile de nori se succed, nuanțele se întrepătrund. Ca feliile de suflet. Cam ca ploaia de …

Cartea impresionează prin prospețimea și relevanța sa. Modul în care Burton descrie melancolia, cauzele sale și posibilul tratatament arată că multe trăiri sunt, de fapt, eterne. „Melancolia din iubire”, așa cum este ea prezentată de autor, va atinge sufletele, într-o manieră similară, și peste 100 de ani. Nu este întâmplător că un întreg capitol este …

Dragă Virginia, Ar fi trebuit să scriu un eseu despre etică, dar nu am inspirație. De ce scriu eseuri despre etică? Nu pentru că aș fi un barometru al binelui și răului, ci pentru că, așa cum ai spus-o tu atât de brutal de gingaș, ֦dacă sunt celibatare, femeile devin filantropice și pedagoge, iar dacă …

Corina îmi taie părul pe muzica băieţilor de la Placebo. Cârlionţii cad în ritm sacadat. Ca un colaj de Warhol. Ca o aspirină de la Bayer. Ca mozaicul amintirilor ultimelor zile. Difuzorul urlă: „Another love I would abuse/No circumstances could excuse”. Iar eu nu mă pot gândi decât la cum transparenţa lumii actuale se opune cu îndârjire …

Sunt foarte aproape de 27. Sunt destul de albă. O fi chic și matur, o fi genetic sau pur și simplu o fi îngrijorător. Sunt, oficial, back to my single self. Dezvoltând activități egoiste precum umblatul la muzee și la concerte de pian. Întrebându-mă temător când mă voi apropia de o versiune altruistă și casnică. …

Schimbarea nu a fost una autentică. Iubirea nu a existat. Speranța a rămas încuiată în Cutia Pandorei. Hotelurile nu au pixuri. Eu nu am stare, ci prea multe gânduri anxioase. 1 ianuarie e la fel de oribil: singur, pseudocuplat, acasă, în hotel sau excursie. Da, viața care se consumă a lui Dragomir. Habar nu am …

Un jurist este foarte sensibil la concepte. El știe că părăsitul este un act unilateral. El știe că asupra aceluia părăsit planează o prezumție puternică de culpă. El știe că în cazul acesta intervenția unei instanțe care să tranșeze chestiunea este imposibilă. Ar fi atât de simplu ca vinovăția celui părăsit să se decidă în …

Tinerețea pare un concept la fel de relativ ca fericirea. Mai puțin relativ totuși decât iubirea. Între dansat Tudor Gheorghe pe plajă în Vamă și colivă cu miros de cocos (același miros de cocos al despărțirii noastre. Știu, nu știi că despărțirea noastră miroase a cocos. Cred că te poziționezi mai bine ca mine. Eu …

Mă trezesc la ora 3 dimineața. Aprind lumina și, panicată, văd gândacul. Mă privește malițios și știe că îmi este frică. asta în primele zile de la plecarea lui. La un moment dat, eu și gândacul ne combinăm singurătățile. Da, sunt singură. De când? E greu de spus. Și atunci îmi aduc aminte de bodega …

A ști în orice moment al vieții în ce punct ești. A ști că i-a scris până acum ceva vreme. A ști ca Ea a primit toate cuvintele pe care tu nu ai dreptul să le primești. A ști obiectiv că you’re wasting your young years. A ști că singurătățile și temerile lor adiacente creează …

I never loved nobody fully. Nobody ever loved me fully. I never trusted nobody fully. Am fugit de suferință și suferințe. Am construit ziduri, cetăți, turnuri, ostrețe, planuri de evacuare, planuri B, scenarii presărate cu realism și pe alocuri și cu ceva pesimism. Între timp, Marea și Unica iubire s-a evaporat ca un experiment prost …

Dragoste. În procente. Condiţii climatice diverse. Condiţionări. Demonstraţii. Depinzând de. Care te constrânge. Care te lasă. Care nu cadrează cu dezvoltarea profesională politically correct sau cu obligaţia ta masculină de a demonstra că încă eşti viabil şi dezirabil. Dragoste. Care fuge de cuvinte de neînţeles precum eternitate sau monogamie. Dragoste ca o pereche de pantofi. …

S. continuă să fie neverosimilă. S. nu știe că inima e un organ anatomic și atât. S. ascultă de cinci zile Chasing cars. S. nu știe că această practică e foarte nesănătoasă. S. are jurnal, dar nu scrie. S. are glande lacrimale, dar nu le folosește. S. se dezintegrează. Fizic, psihic, intelectual, spiritual. S. știe …

Am să scriu într-o zi versurile de la melodia “You could have bought me with a coffee”! Mi-e dificil să scriu după ce evenimentele fuseră deja consumate. I don’t quite know how to say how I feel. E dificil de definit acest melange sufletesc. Tai, ciopârțesc, rescriu. Dacă ar fi așa și în viața reală… …

When do you know when to let go? You don’t actually know, you assume. Dar aceste prezumții relative pot fi răsturnate ușor: duci cutii în pod, le readuci, le ștergi de praf; mai grav, le redeschizi. Te trezești într-o zi cu mirosul de madlenă impregnat în tot țesutul trupului tău și știi că acea zi …

Nu e un demers filozofic. E doar o confesiune. Doamna dirigintă a subliniat două lucruri esențiale în marea de lucruri învățate la nivel de 18 ani: bărbații sunt răi, foarte răi, extrem de răi, groaznici; omul e singurul animal ce-și poate face sieși rău. Voi insista asupra celei de-a doua chestiuni. Îmi fac zilnic rău …