Fericirea. Ca zâmbetul femeii de serviciu la cutia cu praline.

Mânia. Ca atunci când m-ai întrebat plictisit, printre niște cocoloașe de fum de țigară, ce mai e nou în viața mea. Viața mea ca Pagini Aurii mereu deschisă la literele tale predestinate.

Anxietatea. Ca într-o noapte lungă, rece, singură și cu durere de mahmureală și dor.

Recunoștința. Ca în dimineața de vară indiană dintr-o toamnă târzie în care cafeaua se plimbă prin vene și soarele te mângâie. Alene.

Melancolia. Ca în după-amiaza ploioasă în care Cohen strigă răgușit I need you. I don’t need you. Bipolarism existențial at its finest.

Dorul. De o privire anume care trezește toți cărăbușii adormiți de 4 ani sau chiar pe cei fosilizați din timpul copilăriei de pe Livezilor 13.

Obsesia. Unei piese pe repeat de 48 h. Sau a unei cărți citite până în zori. Care să te răscolească, să te bântuie, să te miște, să-ți taie respirația și palpitația.

Îndrăgostirea. Ca un puls tahicardic.

Le numim convențional simțăminte. Le pierdem pe nesimțite, dar tragic în timp ce mergem la birou, vorbim normalități, mâncăm banalități și dormim.

Le recuperăm temporar ca și într-un vis. Doar pentru a le pierde din nou și din nou. În acest șirag de trăit și non-trăit numit, în mod tradițional, viață.

You might also enjoy:

Leave A Comment

Your email address will not be published.