hernacovaCă firul este prea subțire.
Că scriu clișee de tipul suntem muritori.
Că suntem. muritori.
Că trăiesc prea puțin.
Că nu mai știu să iubesc cu inima cu unghi deschis.
Că vine războiul.
Că războiul din mine nu a mai ajuns la un armistițiu.
Că nu știu ce vreau. Cu toată ființa mea. Că nu mai recunosc toate contururile acelea fine ale ființei mele.
Că sunt un produs social artificial.
Că îmi permit din ce în ce mai rar ieșiri necontrolate și deraieri firești.
Că sunt o angoasă dată cu ruj și fond de ten.
Că nu mai am lacrimi. Iar ochii mei se hrănesc doar cu imagini gri și lacrimi artificiale.
Că nu mai pot să stau într-un picior. De durere a articulațiilor.
Că sunt dură cu mine ca un general nemilos. Că mă urmăresc cu atâta atenție și mă corectez adesea. Că nu-mi permit să greșesc, să mă apropii cu blândețe și să-mi dau un brânci adolescentin.
Că râd și dansez prea rar.
Că torn și anxietate în apa cu lămâie.
Că înțeleg prea puțină geopolitică, statistică și, clar, prea puțină fizică cuantică.
Că sunt nerecunoscătoare chiar când zic mulțumesc.
Că trec zilnic pe lângă suferință cu o imunitate demnă doar de bolile autoimune.
Că vreau tot ce au ceilalți și uit ce joc periculos e zavistia.
Că mă las copleșită ca într-o cazemată de carcasa aceasta numită convențional timp istoric. Care lucrează perfid cu tancuri și uitare.
Că mă rog absent și cu o minte mozaicată à la Ravenna.
Că știu prea multă teorie de trăit bine și aștept cai verzi pe pereți demni de trimbulindu’ lui Nichita.
Că am un consum prea ridicat de știri, de mondenități, de vieți ale altora, de rețete de mâncat sănătos, de rețete de fericire și dozaje de trăit și muncit eficient.
Că am pierdut oportunități și iubiri mari márqueziene.
Că singurul fior real este o stare febrilă care se încăpățânează să reziste la paracetamol.
Că îmi accept prea puțin stoic destinul. Sau că mă încadrez prea strâmb în ce este standard.
Că înțeleg prea puțin din mine, din lume, din sens.
Că poate nu are sens.
Că poate m-am iluzionat. Sau prea puțin emoționat.
Că nu (m)-am iertat. O colecție de temeri. Demnă de Nobel. Sau poate doar de un om prea om. În umanul său atât de omenesc.
